joi, 5 iulie 2012

Un buchet de ganduri

Cat de usor este sa fii un simplu spectator intr-un scenariu numit viata. Cat este de usor sa stai pe margine, sa arati cu degetul, sa faci un comentariu. Dar oare cine stie intr`adevar ce e in sufletul actorului numit trecator prin viata?

Toti asa zisii mari adulti uita ca si ei au fost candva copii, uita de unde au plecat. E atat de usor sa rostesti cateva cuvinte, e atat de usor sa descurajezi un nou luptator pentru viata. E trist sa vezi cum in ziua de astazi unii parinti au uitat sa fie parinti. Nici o carte in lume nu masoare faptele si cuvintele ce vin din inima. Ce rost are sa fii parinte dupa o carte? Eu cred ca cel mai bun parinte e cel ce fac faptele si spune vorbele cu inima deschisa si curata.

Da dupa atata timp in care am facut pauza de la acest blog am ales sa scriu din nou pentru ca atat de tare ma doboara realitatea din acest joc numit viata. E trist dupa 24 de ani sa te trezesti intr`un monolog. Ai luat viata, ai pasit in viata cu ajutorul parintilor, ai ajuns la un nivel , iar apoi s-a daramat tot. Te trezesti, tampit, intr`o alta lume si nu mai stii replicile care urmeaza.

In momentele acestea grele , in incercarile la care te supune viata iti dai seama cel mai bine cine este intr`adevar om cu tine si iti este alaturi si la bine si la greu. Candva credeam in familie, candva credeam in prieteni, in oameni....dar azi au ramas foarte putine persoane in care cred si carora le multumesc din suflet ca imi sunt alaturi. 

Pentru acei parinti care poate au uitat sa fie parinti as dori sa le readuc aminte ca insusi copii lor sunt unici, au personalitatea lor, au drumul lor in viata. Din pacate eu ma numar printre acele persoane a caror parinti au uitat sa fie parinti. Ce usor e atunci cand unui om ii e greu sa`l cobori mai tare, ce usor e atunci cand un om e usor pierdut sa`l jignesti si sa`l faci neom. Am trecut de multe probe in viata aceasta, inca capul imi este sus si nu`l voi pleca de curand. Am un drum in viata, am visele mele, am dorintele mele, am bucuriile mele.  Din pacate e trist sa vezi cum proprii parinti nu te cunosc. Sunt simpli spectatori care aplauda sau critica.

Ma bucur ca am invatat sa ma bucur din lucruri simple, ma bucur ca sunt sanatoasa, ma bucur ca sunt puternica, ma bucur de viata mea, ma bucur de realizarile mele, ma bucur de ceea ce sunt. Ma bucur ca am o sora minunata. Ma bucur de oamenii frumosi din viata mea. Ma bucur, zambesc, iar asta o vad doar oamenii care ma cunosc. Am atatea ganduri...am atatea vise....iar viata e atat de frumoasa, o pictez in cele mai vii culori.Nu am de ce sa impartasesc acest drum cu oamenii care cred doar ca imi cutremura drumurile.

Si acum, hai sa zambim:)